Joc si Emotii

Playful Parenting

Playful Parenting este un fel frumos de a interactiona cu copilul prin joc. De a intra in lumea copilului in conditiile puse de el (cum ar fi: hai sa il asteptam si pe Morcov, pisicutul cel mic imaginar al lui Yuri, sa se imbrace inainte sa plecam de acasa. Ah, si sa nu uitam sticluta cu lapte pentru Morcov, ca o sa-i fie foame). Este un fel jucaus de a fi cu copilul pe care majoritatea parintilor il fac instinctiv.

Playful Parenting inseamna a fi fericit impreuna cu copilul, a ne juca baba-oarba si a ne lua in brate cand il prindem. A ne juca cucu-bau cu bebelusul. A ne harjoni pe pat, in iarba, a merge la mall cu copilul mai mare, a vedea un film impreuna.

Playful Parenting are si o parte serioasa si complexa, aceea de a procesa emotii mai putin placute: durere, frustrare, tristete. Pentru ca in joc, copilul isi vede emotiile oarecum distantat si reuseste sa le dea un loc undeva in capsorul si in inima lui.

Larry Cohen a scris despre Playful Parenting in cartea sa cu acelasi titlu. Cartea lui mi-a schimbat viata, a facut ca trauma lui Yuri legata de apa sa nu mai existe (cazuse la 3 ani intr-o piscina, a stat sub apa cateva 10 de secunde fara sa il vada nimeni). A facut ca toti copiii mei sa se simta puternici si iubiti in majoritatea timpului. Au si momente cand se simt tristi si singuri, ca mami si tati nu ii inteleg si nu ii accepta, ba chiar ca ii resping. Cand se cearta cu prietenii si cand nu sunt invitati la o petrecere. Cand se sperie de mastera din Alba ca Zapada si nu mai pot dormi cateva nopti. Cand ne dam seama de asta, scoatem joculetele si ne jucam: de-a pedeapsa, de-a spusul lui NU, de-a politistul, de-a spusul cuvintelor urate, de-a mastera etc). Am vazut rolul jocului si cu copiii prietenilor mei, cu cei de la locul de joaca si la toti se vad minuni dupa ce ne jucam cu ei. CUM VOR EI.

Mai jos un link catre pagina lui Larry si catre cartea lui:

www.playfulparenting.com

http://www.amazon.com/Playful-Parenting-Lawrence-J-Cohen/dp/0345442865/ref=sr_1_1?s=books&ie;=UTF8&qid;=1329487382&sr;=1-1

A mai scris o carte la care e co-autor cu Anthony T DeBenedet, The Art of Roughhousing, despre jocul fizic, in care sunt descrise cele mai haioase jocuri fizice pe care le putem face cu copiii nostri.

http://www.amazon.com/Art-Roughhousing-Anthony-T-DeBenedet/dp/1594744874

Iar aici blogul lui Larry si al lui Anthony in care parintii povestesc ce lucruri haioase au mai facut cu copiii lor:

http://theartofroughhousing.com/

Si mai jos, in articolul sau despre Romania, o poza cu Anna mea si cu Jo, sotul meu drag, care e champion in roughhousing!

http://theartofroughhousing.com/2011/12/play-the-universal-language/

11 Comments

  1. Pingback: Extreme « O fata cu pofta de viata

  2. Pingback: [Aflat, placut, recomandat...] – Larry Cohen ne invata sa ne jucam in Bucuresti | Casuta cu jucarii

  3. Mulțumesc mult pentru modul frumos în care ai descris playful parenting – se pare că îl practicăm cu toții instinctiv, așa cum spuneai – și pentru link-urile date.

  4. Buna Otilia!

    nu puteam sa nu-ti scriu, dupa prima mea experienta cu copiii, de dupa cursul de vineri- sambata-duminica… pe scurt, evident…a fost o experienta revelatoare pt mine…iar ziua de azi mi-a confirmat ca ceea ce am aflat la curs poate fi pus in practica si chiar are efect… e drept ca e greu, azi de la ora 13, de cand am ajuns acasa de la gradi cu cel mare, am fost 90% disponibila doar pt ei…ne-am jucat, i-am ascultat, am facut in mare parte ce-au vrut ei…la un moment dat, cum nu pot fi toate roz, cel mic, Filip, il enerveaza pe cel mare, Eric…evident, prima reactie: ‘Prostule!!’…aici intervin, si zic: ‘Bun, o ocazie buna sa intru in joc…” doar ca bietul Eric, n-a intrat in jocul meu si-si zicea:’nu tu esti proasta, eu sunt prost!”…apoi s-a suparat si s-a ascuns dupa canapea… ei, am icneput niste joculete, de cautare a copilului disparut, am luat in mana un catel de plus si am jucat roluri…a prins f bine, l-am destresat si a intrat in joc…apoi am zis ca uite un soricel, l-am vazut cum a urcat la etaj, sa mergem dupa el…cel mic m-a urmat, Eric in schimb s-a pus pe un plans, asa din senin…m-am pus langa el, l-am lasat sa planga, l-am mangaiat, a zis palngand sa merg dupa soricel sa-l caut, am zis ca stau langa el, daca are nevoie d emine…i-am spus sa planga, sunt langa el…s-a pus mai tare pe plans, mai ca-mi venea si mie sa plang cu el…dupa cateva minute, s-a linsitit, a zis sa mergem dupa soricel si uite asa ne-am jucat cautand soricelul…apoi ne-am jucat niste joculete frumaose, toti 3…au avut multa rabdare si atentie, nesperat pt mine…si ce m-a socat pozitiv, e ca Filip s-a lovit, la un moment dat, iar Eric a zis;”da sa pup manuta sa treaca!”…niciodata n-a aratat afectiune fata de cel mic…sunt de-a dreptul siderata…si iti sunt profund recunoscatoare pt sfaturile tale… te pup cu drag! Andreea

    • Doamne, Andreea! cat de faina esti si ce copii frumosi ai! multumesc pentru ce mi-ai scris, fiindca asa randuri ma ajuta mult si imi dau si mai multa putere!

      te admir mult si te pup!

      otilia

  5. buna Otilia, te-am urmarit in emisiunea “totul despre mame” si imi place foarte mult acest tip de educatie, daca il pot numi asa, pe cate tu il promovezi. As avea mare nevoie de un sfat din partea ta daca se poate, am o fetita de 9 luni si nu vrea sub nici o forma sa manance in scaunelul ei de masa. Cand am inceput diversificarea ii dadeam sa manance in brate pentru ca nu statea foarte bine singura in sezut, apoi i-am cumparat scaunelul si credeam ca va fi mult mai usor, dar din contra…cred ca a stat in el primele 5 minute dupa care nu a mai vrut. Ora noastra de masa arata astfel: Maria se joaca pe jos cu jucariile sau merge pe langa pat iar eu o fugaresc cu lingura, uneori o mai tin in brate sa reusesc sa-i dau mai bine dar nu prea are stare. Ea e foarte jucausa si activa si probabil pt ea ora mesei e ora de joaca, cum as putea sa o invat totusi sa manance in scaunel?

  6. Buna, unde am putea gasi versiunea in limba romana a cartii? E adevarat ca instinctiv majoritatea parintilor isi ajuta copiii sa creasca prin joc si empatie. Ma simt mult mai bine ca parinte acum :)

  7. Pingback: Vlad si criza lui “N-o iubesc pe mami”

  8. Dar cum faci atunci cand ii spui celui de 2 ani ca si catelul face nani (de exemplu), iar cel de 10 ani imi face observatie ca de ce-l mint, catelul e de jucarie si nu poate face nani. Cred ca o face in adins si in momentele alea nu stiu ce-mi vine sa-i fac dar ma abtin. Cel mic, chiar daca nu vorbeste bine, sigur intelege tot si e derutat peste masura de comentariile celui mare. Ce e de facut atunci?

Leave a Reply