Joc si Emotii

Neuronii oglinda si empatia parinte-copil

| 7 Comments

Stiati ca neuronii oglinda (mirror neurons) au fost descoperiti pentru prima oara acum 20 de ani la maimute si cativa ani mai tarziu au fost descoperiti si la om. Nu m-am mai gandit demult la ei, insa zilele trecute mi-au venit iar in minte in timp ce povesteam despre copiii nostri cu o prietena.

De ce sunt neuronii oglinda atat de interesanti?

Mai intai: recunoasteti gandul acesta?

“Oricat de mult i-as da copilului ala, tot nu e multumit! Nimic nu il face fericit, mereu e negativ, nu stie sa dea nimic inapoi! si toata ziua e pus pe rele”.

Si parintele e istovit…eu recunosc gandul asta, il am de multe ori. Au fost dati in care l-am rostit cu voce tare. Si ma rog sa nu il mai rostesc niciodata…

Continuarea gandului….

“De ce sa ii dau daca el nu da nimic inapoi? el nu o sa invete in felul asta ca are doar drepturi? ca nu trebuie doar sa primeasca, ci si sa dea? mai bine nu ii mai dau nimic, ca sa simta cum e! “

Si gandul asta il recunosc!

——————————————–

Dar sunt doua lucruri aici:

1). Daca ceea ce ii “dam” noi copilului nu e si ceea ce are el nevoie? Daca noi ii dam o jucarie, sau o ciocolata, sau un film, sau chiar timp cu noi, si el de fapt are nevoie sa explodeze si prin urmare, are nevoie de ascultarea noastra?

2) Daca te uiti pe parcursul unei zile, copilul iti daruieste in mai mult de 50% din zi. Citeam mai demult, nu mai stiu unde ca daca devii intr-o zi observator al zilei tale cu copilul tau, si iti notezi momentele dificile cu copilul, atunci vei vedea ca ai doar 5% din zi dificila. Am facut exercitiul asta si eu si asa este: intr-o proportie mica din zi (on average, desigur) copilul tau e “dificil”. In rest, coopereaza.

Dar de ce avem senzatia ca toata ziua a fost grea? Fiindca emotiile noastre de suparare pe copil, dupa ce se consuma, lasa un fel de fum in creierul nostru (un fel de fum care ramane dupa foc :-)) si datorita acestui fum care ramane, avem senzatia ca TOATA ziua a fost nasoala. Cand, de fapt nu e asa! Si fumul asta apare pentru ca in creier se formeaza in timp niste “drumulete” care se batatoresc si fumul ramane tot mai mult….

Dau dintr-una in alta: dar ati observat ca de multe ori copiii ne intreaba: “Dar de ce mai esti suparat pe mine? ca a trecut”

———————————————–

Si revin la neuronii-oglinda: de ce sa daruiesc necontenit copilui meu cand el pare ca nu mai da nimic inapoi? pentru ca datorita acestor neuroni-oglinda, copilul invata ce ii daruim. Invata empatia. Neuronii nostri care se activeaza atunci cand ii daruim, rezoneaza si se reflecta in neuronii oglinda ai copilului nostru. Si in felul asta copilul invata ce ii oferim noi!

Tot neuronii oglinda sunt si cauza pentru care atunci cand noi suntem morocanosi si copilul devine morocanos. Instinctiv, noi spunem: copilul oglindeste ce simtim noi, parintii! si asta e datorita neuronilor oglinda!

Author: Otilia Mantelers

Sunt Otilia, mama a trei copii haiosi care ma fac sa rad, sa plang in hohote, sa ma infurii si sa tip, sa ma simt vinovata, sa ma intristez. Si care imi arata in fiecare moment cat de frumoasa e lumea. Copii datorita carora eu incerc sa ma schimb in fiecare zi. O sa povestesc mult aici despre papusile mele. Sunt trainer de parenting, specializata pe Playful Parenting si Rivalitati intre Frati, pentru ca sunt topita dupa copiii mei si dupa toti ceilalti copii care exista in lume. Si pentru ca admir parintii din tot sufletul, pentru ca isi dedica viata copiilor lor si fac tot ce le sta in putinta pentru a-i face fericiti. Mai sunt si financial trainer la BPP, serviciul meu drag unde am crescut si care mi-a dat, pe langa bucuriile profesionale, si multa libertate de a fi impreuna cu copiii mei. Pe langa mama si trainer, sunt si studenta la psihologie, la Open University. Ma fascineaza tot procesul emotii-sinapse-neuroni etc. Si vreau sa imi amintesc sa fiu si sotie...pentru mine e rolul pe care il uit cel mai usor. De alte roluri nu mai stiu chiar acum. Ba da, sa nu uit de copilul din mine!

7 Comments

  1. fain post, mai ales acum cand ma chinui sa fac un referat la filosofie pe tema “interactiunea minte-corp” si sunt in pana de idei:)…intr-adevar, se pare ca neuronii oglinda sunt cei care ajuta la declansarea empatiei dar, mai mult decat atat, ei sunt indicatorul/ indiciul ca intre noi si ceilalti se afla mai putin decat am crede.
    De vazut mai ales pe la minutul 5-6:

    http://www.ted.com/talks/lang/ro/vs_ramachandran_the_neurons_that_shaped_civilization.html

    eu am o teorie proprie si personala (sau poate ca exista deja:) ca de fapt hartile neuronale/mentale care cartografiza harta corporala a adultului (adica proiectia mentala care spune cam unde se termina corpul propriu) …capata o bresa in momentul in care a femeia adulta naste si are in grija un copil mic. Practic harta ei neuronala devine elastica si “include” si copilul, intr-o fuziune care ii permite sa intuiasca la un nivel mult mai profund, ce simte si de ce are nevoie nou-nascutul.

    • Wow cat de fain povestesti tu, Daniela!!da, neuronii oglinda par sa arate asa cum spui si tu, ca distanta dntre noi oamenii e mult mai mica decat am crede noi si ca atunci cand ne conectam unii cu altii mintile noastre se intrepatrund!

      si ca noi, oamenii suntem facuti sa fim fiinte sociale si sa cautam conectare unii cu altii.
      Multumesc pentru TED!
      si tare interesanta teoria ta mama bebelus! si eu cred in ea.
      succes la referatul de la filosofie, te pup!

  2. Pingback: Editura Herald si cu mine la Targul Gaudeamus si doua carti absolut fabuloase in colectia Parentaj!! | Joc si Emotii

  3. Buna Otilia, te admir atat de mult. Eu sunt o mama a doi copii si sunt mereu in procesul de autocontrol. Ce ai descris in articol mi se intampla si mie. (partea cu fumul care ramane) . Imi pierd rabdarea si apoi imi pare rau si sufar 2 zile dupa pentru un fleac. Mi-e frica constant sa nu creasca copiii cu sentimentul ca nu ii iubesc mult de tot. ♦II iubesc enorm dar am senzatia ca fac prea multe greseli . Baietelul e mai mare si e f bun se straduieste mult sa faca totul bine si sa fie apreciat. Il vad parca in descrierea din cartea lui Alice Miller drama copilului dotat. Nu vreau sa creasca asa straduindu-se sa ne fie noua pe plac. Nu stiu cum sa fac si sunt tare dezorientata.
    Voiam sa te mai intreb si de facultatea de psihologie unde o faci m-ar interesa si pe mine pentru ca sunt foarte pasionata de tot ce inseamna mintea umana si personalitatea oamenilor.
    Mult succes si multumiri multe pt munca ta pe care o impartasesti cu noi

  4. Otilia draga,te admir tare mult! Imi place ca aici pot citi si cat de minunat e sa ai copii dar si cat de greu. Noi mamele avem nevoie sa auzim ca nu doar la noi sunt probleme,ca nu doar noua ne trec ganduri negre prin minte,etc … Sau cel putin eu.. . Iti multumesc ca ai un loc asa fain plin de sfaturi bune si de iubire!

    PS: Cum sa facem sa nu mai apara fumul asta de care vb tu? Sau cum sa il facem sa dispara mai repede, sa nu lase urme?

Leave a Reply